Mănăstirea Sihăstria, citadela din codrii neamțului

Mănăstirea Sihăstria, citadela din codrii neamțului

Deși nu în proporția marilor ctitorii voievodale, care au avut un rol însemnat în trecutul Moldovei medievale, Mănăstirea Sihăstria, prin cele trei secole de existență, evocă câteva momente istorice de seamă.

Arhitectural, mănăstirea continuă cu fidelitate stilul clasic moldovenesc care, în ciuda atâtor înnoiri și adăugiri, se menține până într-o epocă așa de târzie.

În marile mănăstiri Neamț, Secu și Agapia se găseau destui călugări dornici să continue tradiția Cuviosului Daniil Sihastrul și a altor pustnici renumiți. Codrii nestrăbătuți din partea locului ofereau cele mai bune condiții. Câteva însemnări pe vechi cărți de cult, cât și unele urme de chilii atestă că la începutul secolului al XVII-lea trăiau în împrejurimi numeroși sihaștri.

Astfel, înființarea unei „sihăstrii” mai la îndemână devenea în chip firesc o necesitate. Faptul fiind cunoscut de episcopul Ghedeon de Huși, ca ucenic al venerabilului mitropolit Varlaam Moțoc, acesta întemeiază în 1655 – fiind deja mitropolit al Moldovei (1653-1659) – prima biserică a schitului Sihăstria, pe care o înzestrează apoi cu chilii și cele de trebuință. Locul ales a fost „poiana lui Atanasie”, care oferea condiții prilenice unei vieți de sihăstrie, iar primii viețuitori, așa cum consemnează pomelnicul ctitoricesc, au fost șapte sihaștri din Mănăstirea Neamț, retrași mult mai înainte prin părțile locului.

Vremurile vitrege care au urmat și mai ales desele incursiuni ale tătarilor de la începutul sec. al XVIII-lea au făcut ca schitul Sihăstria să ajungă într-o stare aproape de ruină. Îndemnat de exemplul înaintașului său, ca și de frumusețea locului, Episcopul Ghedeon de Roman construiește în anul 1734 o nouă biserică, mai trainică și încăpătoare pe care o închină Mănăstirii Secu din apropiere, după obiceiul vremii.

În 1821 cetele eteriștilor lui Alexandru Ipsilanti, urmărite de turci, se retrag în părțile Moldovei, ajungând până la Mănăstirea Secu. Lupta sângeroasă care a urmat s-a încheiat cu arderea și prădarea mănăstirilor din împrejurimi de către turci, printre care și Sihăstria. Schitul nu a ars în întregime. Tezaurul Sihăstriei, după cum consemnează pomelnicul ctitoricesc, a fost ascuns în acele zile la Poiana Crucii „sub un fag”, într-un cazan de aramă. Cu timpul, taina obiectelor de cult s-a pierdut.

Lucrările de refacere au început abia în anul 1824, cu sprijinul efectiv al mitropolitului Veniamin Costachi și au durat aproape doi ani. S-au refăcut atunci biserica de piatră, turnul clopotniță, un corp de chilie în partea de sud, turnul porții și zidul de incintă. Renumitul „calfa pietrar” Nicolae Cerneschi din Botoșani a condus lucrările, contribuind atât cu priceperea sa, cât și cu însemnate sume de bani, devenind astfel al treilea ctitor principal al mănăstirii.

Vechile obiecte de cult fiind pierdute, se lucrează în același an noi obiecte bisericești, în atelierele Mănăstirii Neamț: vase liturgice, candele și cădelnițe de argint, două clopote etc. Astfel, Sihăstria își începe din nou firul existenței sale, întrerupt timp de patru ani. În anul 1837 se construiește din lemn, pentru serviciul religios din timpul iernii, un paraclis cu hramul Sfinții Părinți Ioachim și Ana și, în continuare, alte două corpuri de chilii, în partea de est și de nord. În 1842, „o cismea cu două țevi precum se vede” aducea în incintă „apa răcoritoare și de viață dătătoare”.

În vara anului 1941 un incendiu necruțător a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor Sihăstriei, din care cauză mulți călugari au plecat la alte mănăstiri. Părintele stareț Ioanichie fiind bătrân și bolnav, în 1942 este ales locțiitor de stareț Părintele Cleopa.

Prima grijă a noului stareț a fost refacerea incintei și a chiliilor arse. Cu ajutorul mănăstirii Neamț, până în 1944 s-au construit două corpuri de chilii cu peste 20 de încăperi. Învingând dificultățile aduse de război și seceta, obștea condusă de Părintele Cleopa se întărește duhovniceste, crește numeric și, cu mari eforturi, reușește să construiască în 1946 un nou paraclis.

Pe 16 octombrie 1988 a avut loc resfințirea solemnă a bisericii centrale a mănăstirii Sihăstria, pictată de Protos. Bartolomeu Florea. Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie arhierească au fost săvârșite de Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Prea Sfințitul Eftimie, Episcopul Romanului și Hușilor, înconjurați de un sobor de peste 15 preoți și diaconi în mijlocul a mii de credincioși.

Sursa: sihastria.mmb.ro

Citește și: Un timp de căutare spre idealuri înalte

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *