Mănăstirea Durău, tinerețe fără bătrȃnețe…

Mănăstirea Durău, tinerețe fără bătrȃnețe…

Mănăstirea Durău este o veche aşezare monahală, situată la poalele Ceahlăului, la 5 kilometri de cascada Duruitoarea. De la numele căreia s-ar fi inspirat şi numele mănăstirii. Schitul de maici care a existat aici ȋncă din veacul al XVII-lea a fost transformat ȋn schit de călugări. Ȋn 1959, mănăstirea este desființată și devine biserică de mir. Din 1991 ajunge din nou mănăstire pentru maici, fiind adusă o obște de 20 de monahii de la Văratec.

Biserica (avȃnd hramul Buna Vestire) este zidită din piatră și cărămidă, iar arhitectura ei ȋmbină unele elemente tradițional-moldovenești cu altele ceva mai noi. Planul bisericii urmează tiparul clasic, ȋn formă de cruce, cu două abside laterale și o a treia la altar. Catapeteasma, pictată la Constantinopol, este sculptată ȋn lemn de tei aurit.

Pictura de la Mănăstirea Durău este deosebită și o particularizează ȋntre alte așezări monahale

Pridvorul bisericii de la Mănăstirea Durău a fost realizat de pictori amatori. Pronaosul, naosul și altarul au fost pictate, ȋn 1935, de cȃțiva studenți și absolvenți ai Academiei de Arte Frumoase din Iași. Printre aceștia s-a numărat și maestrul de mai tȃrziu Corneliu Baba, alături de dascălul și mentorul lor, Nicolae Tonitza.

Ceea ce frapează e abordarea cu totul inedită: personajele sunt mult umanizate și poartă veșminte cu specific popular romȃnesc. Chipurile au o seninătate aparte, sunt luminoase și blȃnde, capătă o anumită imponderabilitate care sugerează latura diafană, nepămȃnteană a sfinților. Cromatica vine ȋn sprijinul acestei atmosfere și creează, prin transparențe, rafinamente și subtilități greu de obținut ȋn alte condiții. Liniște sacră, tinerețe fără bătrȃnețe și viață fără de moarte, așa după cum deapănă firul povestirii basmul nostru de căpătȃi.

Astfel, Nașterea Mȃntuitorului (cu ochi de copil desprins din picturile lui Tonitza) pare a fi ilustrată undeva aproape de piscul Ceahlăului, la poale aflȃndu-se zugrăviţi păstorii care s-ar pregăti de drumul transhumanței, îmbrăcaţi ȋn costum popular, asemenea ciobanilor din vremuri ancestrale, nedespărţiţi de oile cu ȋnsușiri umane, precum ȋn doina mioritică.

Ȋnchinarea lor ȋn fața Fecioarei care ţine în braţe Pruncul Sfânt e ȋnchinarea unui neam ȋn fața divinității, a lui Dumnezeu “drăguțul”, cum e chemat ȋn popor Mȃntuitorul.

                                                                                              Luisa Ṭuculeanu

Foto: flickr.com

Citeşte şi: Istoria Mănăstirii Agapia

One thought on “Mănăstirea Durău, tinerețe fără bătrȃnețe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *