Horoscop octombrie 2020

Horoscop octombrie 2020

Horoscop octombrie 2020

Berbec

Ar fi un bun prilej să începi un regim alimentar care să te ajute să îți cureți corpul, sau să încerci metode ori ritualuri de echilibrare, de liniștire și de recentrare interioară. De asemenea, te-ar putea ajuta să apelezi la consiliere psihologică sau chiar la sfaturile unei persoane apropiate, de incredere. Ca să mai reduci din tensiuni și angoase, ar putea fi benefică și o consiliere financiară ori profesională.

Taur

Ai face bine să alternezi socializarea cu perioade de meditație și de dialog interior, pentru a-ți activa într-un mod armonios curajul, luptătorul care se ascunde în tine. Profită de tranzitele lunii octombrie 2020 pentru a readuce romantismul în căsnicie și pentru a clarifica subiectele cele mai dificile, cu calm și umor!

Gemeni

Până la revenirea la mers direct a planetei Mercur, eastrolog.ro îți recomandă să te documentezi mai în profunzime despre eventualele afecțiuni cu care ai fost diagnosticat. S-ar putea să afli informații surprinzătoare, care îți răstoarnă multe teorii. În orice caz, cel mai bine ar fi să nu începi tratamente sau diete noi, ci să aștepți revenirea lui Mercur la mers direct, ca să soliciți o a doua opinie medicală și să refaci anumite analize și investigații medicale.

Rac

Este vremea să acorzi mai multă atenție stării de sănătate și să încerci să te odihnești mai mult. Chiar dacă ultimele vești de la medici au fost bune, nu e cazul să te întorci la vechile obiceiuri nesănătoase și la veșnicele tale surse de stres. Oricât de mult îți dorești să deblochezi anumite situații sau să progresezi cu anumite proiecte, nu încerca să forțezi lucrurile! Riști să faci mai mult rău decât bine.


Leu

Este o foarte bună ocazie pentru a cerceta și alte câteva teme importante: dependența de familie, teama de a ieși din vorba părinților, sau teama de a lua decizii care nu sunt conforme cu valorile familiei. La 4 octombrie 2020 Pluton, guvernatorul modern al casei IV a Leului, își reia mersul direct, astfel încât îți poți clarifica mult mai ușor tot ceea ce ține de obligații și responsabilități, mai ales față de părinți. Toate acestea te ajută să te liniștești, să îți descoperi propriile valori și să îți regăsești încrederea în tine.

Fecioara

Din cauză că Marte este retrograd în casa VIII a Fecioarei, s-ar putea manifesta o predispoziție de a fi prea dur cu tine, de a te judeca prea aspru, ceea ce nu îți este deloc util. Profită de tranzitul planetei Venus prin Fecioară și răsfață-te cu măsură, împrospătează-ți stilul vestimentar și înfățișarea în general, străduiește-te să fii cât mai prezentabil/prezentabilă!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *