Hipospadiasul la copii

Hipospadiasul la copii

Autor: Dr. Adnana Dina Jaramani Toma, medic specialist chirurgie pediatrică, Arcadia

Hipospadiasul reprezintă deschiderea anormală a orificiului uretral pe fața anterioară a penisului. Astfel, un băiețel cu această malformație va urina printr-un orificiu situat mai jos – poziționat oriunde până în perineu – și nu prin vârful penisului cum e în mod normal.

Hipospadiasul reprezintă o malformație congenitală.

De obicei, afecțiunea este observată încă de la naștere, de către medicul neonatolog, însă, dacă forma de hipospadias este una ușoară, poate fi trecută cu vederea în primele zile de viață, fiind observată ulterior fie de familie, fie de pediatru sau medicul de familie.

De regulă, copiii urinează prin alt loc decât prin vârful penisului, jetul de urină poate fi orientat în jos, astfel încât de multe ori pentru a evita să se ude, băiețeii urinează în poziție șezândă. Pot avea penisul încurbat, iar prepuțul, pielea care acoperă de regulă glandul penian, este asimetrică, cu aspect inestetic.

Ce probleme poate cauza hipospadiasul?

Netratat, hipospadiasul poate avea implicații atât estetice, cât și funcționale sau chiar psihologice, cu atât mai grave cu cât forma de hipospadias este una mai severă:

  • copilul poate avea probleme la urinat după ce scapă de pampers, fiind obligat să urineze din șezut; acest lucru poate influența dezvoltarea lui psiho-socială;
  • cu cât penisul este mai încurbat, cu atât crește riscul să îi fie afectată funcția sexuală, dar și cea reproductivă;
  • se pot considera sau pot fi priviți chiar de alți copii ca fiind diferiți, lucru care poate avea un impact extrem de important la nivel emoțional.

Cum se tratează hipospadiasul?

Tratamentul hipospadiasului este chirurgical.

Indiferent de tehnica aleasă, scopurile care sunt urmărite în corecția unui hipospadias sunt atât estetice, cât și funcționale (crearea unui penis drept, simetric, cu aspect cât mai aproape de normal, cu un meat în vârful penisului, crearea unei uretre de lungime adecvată și calibru uniform, normalizarea jetului de urină și a erecțiilor), toate acestea ducând în final la creșterea încrederii în sine a copilului, viitor adult.

Vârsta ideală de corecție este după 6 luni (6-18 luni) și până la intrarea în colectivitate.

Rezolvarea hipospadiasului presupune o operație complexă și diferită de la un caz la altul. În momentul în care există un diagnostic de acest fel, este necesară o consultație de chirurgie și urologie pediatrică, care va stabili tipul și severitatea afecțiunii, precum și necesitatea și momentul optim al corecției chirurgicale. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul 0232 920 – Call Center Arcadia.

Citeşte şi:  Apendicita acută la copii

2 thoughts on “Hipospadiasul la copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *