Este înfometarea o soluţie?

Este înfometarea o soluţie?

Autor: Mariana Chelariu, specialist în Nutriţie şi Dietetică

Din păcate, aud destul de frecvent că înfometarea a fost aleasă drept soluţie pentru o dietă. Culmea, chiar şi persoane cu o greutate în limite normale recurg la înfometare. Atenţie însă, linia dintre dorinţa normală şi justificată de a slăbi şi boala psihică legată de alimentaţie este foarte firavă.

Atunci când alegem să ne infometăm, nu renunţăm doar la dulciuri şi făinoase, păstrând în rest un aport echilibrat de proteine şi lipide esenţiale, vitamine şi minerale, ci alegem să renunţăm la toate principiile nutritive sănătoase pentru a obţine un proces miraculos de slăbire.

Când incepem înfometarea organismul intră într-o stare de alertă deoarece nu mai are materie primă, „combustibilul”, pentru a obţine energie. Soluţia pe care o adoptă este de a consuma din depozitele accesibile, iar acestea sunt, în primul rând, masa musculară, ducând la senzaţia de slăbiciune, oboseală şi scăderea capacităţii de efort, iar mai apoi din ţesutul adipos. După această primă etapă, atunci când se accentuează criza, organismul declanşează procesul de adaptare metabolică, conceput ca o reacţie de supravieţuire,  prin încetinirea metabolismului. La această fază au ajuns cei care susţin că se îngraşă oricât de puţin ar mânca. În acest moment cura de slăbire s-a întors împotriva lor, organismul este foarte slăbit şi deja este afectată starea de sănătate fizică.

Pe lângă efectele metabolice, apar şi carenţe grave: lipsa de proteine,  vitamine şi minerale, care se oglindesc vizibil la nivelul întregului corp. Astfel, părul şi unghiile devin fragile, se accelerează procesul de îmbătrânire a pielii, scade dramatic imunitatea, apar anemii de diverse tipuri, lipsa ciclului menstrual în cazul femeilor, afectarea fertilităţii, gastrite, ulcere şi lista poate continua.

De asemenea, cu cât înfometarea este impusa de mai multe ori, cu atât rezultatele vor fi  din ce în ce mai slabe, deoarece organismul nu mai reacţionează la o nouă dietă, intră imediat în etapa de metabolism încetinit, cura rămânând fără efecte din punctul de vedere al scăderii în greutate.

Deci, nu vă bucuraţi că aţi slăbit instaurând înfometarea, de fapt nu aţi reuşit decât să vă condamnaţi la o cură de slăbire pe viaţă. Decât să faceţi sacrificii absurde pe termen scurt, mai bine nu faceţi nimic !

Cei care trebuie într-adevăr să scadă în greutate, trebuie să adopte un stil de viaţă sănătos, cu echilibru, cumpătare şi bun simţ în alegerile alimentare zilnice, cu un program de mişcare şi somn asumat, măsuri ce vor duce la o scădere în greutate mai lentă, dar eficientă. Iar dacă realizaţi faptul că aveţi nevoie de suport, de îndrumare, apelaţi la un specialist. Împreună veţi găsi soluţiile cele mai potrivite pentru a vă atinge obiectivele si a uita de… înfometarea cu rezultatele ei miraculoase!

www.marianachelariu.ro

Citeşte şi: Diabet zaharat gestațional, o boală pentru două generații

2 thoughts on “Este înfometarea o soluţie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *