Efectul yo-yo ne îngrașă mai mult?

Efectul yo-yo ne îngrașă mai mult?

Efectul yo-yo sau ciclul greutății apare după ce ați urmat o dietă în care ați reușit să slăbiți mai multe kilograme, după care reveniți la vechile obiceiuri alimentare, ceea ce va duce la revenirea kilogramelor pierdute.

Dacă acest proces se repetă de mai multe ori, acesta va deveni un cerc vicios, care în timp va îngreuna procesul de pierdere a greutății și va provoaca un impact negativ asupra metabolismului, aspectului corporal și sănătății.

Orice dietă drastică este percepută de organism ca o amenințare. Atunci când aceasta se repetă, apare adaptarea metabolică, o strategie de supraviețuire care constă în încetinirea metabolismului, astfel încât organismul să consume mai puțină energie pentru a funcționa.

Cțnd te confrunți cu efectul yo-yo, când se recâştigă în greutate, se acumulează repede grăsimea, în special pe abdomen, astfel încât, chiar în situația în care se revine la același număr de kilograme ca înainte de dietă, corpul va arăta mai pufos și nu ne mai vin hainele care ne erau fixe înainte de dietă.

Fiecare fază de slăbire și îngrășare are un impact și asupra hormonilor, mai concret, este vorba de hormonul stresului – cortizolul. Nivelul crescut al cortizolului promovează depozitarea grăsimilor la nivelul abdomenului, ceea ce în timp duce la probleme de sănătate.

Deci, după cure de slăbire repetate proportia de grăsime din corp crește, chiar dacă numărul kilogramelor de pe cântar ramâne același.

Te-ar putea interesa și: Metode sănătoase de a reduce porţiile

Efectul yo-yo. Ce este de făcut?

Întotdeauna când se ia decizia de a slăbi trebuie avută în minte alternativa sănătoasă. Nu uitați, cea mai bună dietă nu este o dietă, ci este un stil de viață!

Un studiu realizat pe un grup de femei supraponderale a confirmat că schimbarea stilului de viață poate fi eficientă pentru reducerea grăsimii și la persoanele care au trecut prin experiența efectului yo-yo. Luați acestă informație ca o încurajare care vă arată că există posibilitatea să slăbiți și fără a urma diferite diete restrictive și fără a vă confrunta cu efectul yo-yo. Este suficient să schimbați stilul de viață treptat, să începeți să faceți un minim de mișcare, să evitați obiceiurile nesănătoase și astfel veți reuși.

Uită de efectul yo-yo! Urmând un program personalizat de scădere în greutate realizat de un specialist, beneficiați de suport emoțional și consultații periodice pentru verificarea evoluției parametrilor și ajustarea programului acolo unde este cazul. Astfel, se dobândesc cunoștințele necesare pentru implementarea de obiceiuri sănătoase, potrivite fiecăruia. (Foto: picjumbo.com)

Autor: Mariana Chelariu, Nutriţie şi Dietetică 

 www.marianachelariu.ro

2 thoughts on “Efectul yo-yo ne îngrașă mai mult?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *