Dependența în adolescență

Dependența în adolescență

Dependența de substanțe, iar mai nou de computer,  reprezintă un fenomen care afectează din ce în ce mai puternic adolescenții. De aceea este necesară acordarea unei atenții sporite acestui fenomen.

Unele teorii susțin că principalele cauze ale apariție dependenței ar fi factori genetici, conflictele intrafamiliale, presiunea grupului, stresul, reintarirea comportamentului ( Miller, Strâng).

Numeroși autori explică modul în care dependența are rolul de a reduce sentimente de tipul anxietății, depresiei, frustrării. Așadar, un criteriu în diagnosticarea dependenței nu este un comportament în sine, ci sentimentul persoanei că numai prin acel comportament poate face față realității, dublat de faptul că acest comportament afectează negativ alte aspecte ale vieții. 

Un tip aparte de dependență este reprezentat de dependență emoțională. Aceasta își are sursa în separarea insuficientă de mama și poate să persiste în viață adolescentului și a adultului.

Principala provocare a  adolescenței este aceea de câștigare a autonomiei emoționale, lucru care se produce treptat. A rămâne în relație de dependență cu familia echivalează cu blocarea adolescentului în stadiul infantil, ceea ce reprezintă un risc major în calea evoluției lui către viață adultă.

Un stadiu intermediary este acela al dependenței de grup. Această etapă de rebeliune față de familie și dependență de grupul de egali reprezintă un stadiu normal al maturizării. Adolescentul este extrem de vulnerabil la presiunea grupului, iar  controlul parental scade. Din acest motiv, în adolescență, există riscul preluării unor comportamente nocive și chiar infracționale.

Dependențele pot fi clasificate astfel:

  • Dependențe fizice: dependență de alcool, tutun, droguri, medicamente.
  • Psihologice: dependență de anumite comporamente (jocuri de noroc, internet, sex, exerciții fizice).
  • Dependențe care conțin elemente din cadrul ambelor categorii: tulburările alimentare (ex. bulimia).

Fumatul, consumul de alcool și droguri sunt riscuri majore pentru adolescenții lumii moderne. În ultimii ani, este evidentă o scădere a vârstei primului consum, chiar înainte de perioada adolescenței. În cazul alcoolului, în adolescență este este major riscul de abuz, dar și acela al perpetuării comportamentului și al instalării ulterioare a dependenței.

Dependența de jocuri computerizate este puternică în societatea contemporană, intensificată și de perioada pandemică. Dependența de internet este unul din riscurile vieții moderne și care se instalează încă din perioada copilăriei. În plus, odată cu scăderea vârstei primului contact sexual sau odată cu expunerea masivă la sexualitate de la vârste mici, tot în adolescență apare și riscul instalării unei dependențe de sex.

În adolescență este extrem de mare vulnerabilitatea fie de instalare a unor dependențe, fie de apariție a unor prime comportamente ce vor determina mai târziu instalarea dependenței. (Foto: Kelsey Vere)

Autor: Grigore Elena Alina, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ Policlinica Providența

www.providentamedical.ro

Te-ar putea interesa și: Efectul yo-yo ne îngrașă mai mult?