Burdujeni, povestea unei gări

Burdujeni, povestea unei gări

În 1892, anul începerii lucrărilor la gara Burdujeni, graniţa austro-română era situată între localităţile Itzkany (în română Iţcani, astăzi Gara Suceava Nord) și Burdujeni (azi Gara Suceava). Deoarece terenul pus la dispoziţie era mlăștinos, s-au folosit pompe pentru desecare, apele au fost captate și dirijate spre râul Suceava, iar gropile rezultate au fost acoperite cu pământ și prundiș în cantităţi mari.

Spaţiu privilegiat al călătorului, mereu în aşteptare, gara rămâne un decor imuabil, o fereastră deschisă spre lume, peisaje şi poveşti. Zidurile îşi deapănă amintirile¸ înscrise în pietre dantelate, arcade, toponimii, dar mai ales în suflete.

În anul 1472, pe locul unde se află astăzi Mănăstirea Teodoreni, sfetnicul Bunea a construit o biserică din lemn, iar din porunca lui Ștefan cel Mare, le aduce aici, de la curtea lui Radu cel Frumos, pe domniţa Maria și pe fiica ei, Maria Voichiţa.

Biserica va fi arsă de turci, dar un secol mai târziu, postelnicul Teodor (Toader) Movilă ctitoreşte pe aceste meleaguri o mănăstire de călugări, ridicând o biserică de zid. Teodor, fiul marelui logofăt Ioan Movilă și frate vitreg cu domnitorii Ieremia și Simion Movilă înzestrează mănăstirea cu numeroase moșii și sate (Adâncata, Nagoreni, Grușeviţa). Într-un document din 19 decembrie 1611 se spune că mănăstirea „numită a lui Toader Moghilă” a fost zidită „din nou” în timpul domniei lui Ieremia Movilă de fratele său Toader, care i-a dat „tot avutul său și multe sate ce au fost dreptele lui ocine”.

În scurt timp, aşezământul cunoaşte o perioadă înfloritoare, fiind considerat de cronici drept unul dintre cele mai bogate din Moldova. Cu toate acestea, împrejurimile nu erau nelocuite, iar pentru a lucra moșiile mănăstirii au fost aduși aici ţărani ruteni din părţile Storojineţului. Rutenii primesc o bucată de pământ pentru a-și construi case, dând astfel naştere satului Teodoreni.

Prin căsătoria cu Elena, nepoata lui Teodor Movilă, noul proprietar al Teodorenilor, devine logofătul şi cronicarul Miron Costin. Iubitor de frumos şi tradiţie, acesta va efectua o serie de reparaţii la biseric㸠pregătind-o astfel să străbată vremurile. Pârcălab de Hotin, cărturarul apela la un baci, pe nume Burduja, pentru a transmite mesaje către slujbașii săi din Teodoreni. Numele mesagerului a ajuns până în zilele noastre, căci treptat, denumirea localităţii avea să se schimbe din Teodoreni în Burdujeni.

În 1892, anul începerii lucrărilor la gara Burdujeni, graniţa austro-română era situată între localităţile Itzkany (în română Iţcani, astăzi Gara Suceava Nord) și Burdujeni (azi Gara Suceava). Deoarece terenul pus la dispoziţie era mlăștinos, s-au folosit pompe pentru desecare, apele au fost captate și dirijate spre râul Suceava, iar gropile rezultate au fost acoperite cu pământ și prundiș în cantităţi mari.

Pentru asigurarea unui fundament solid, constructorii au așezat una lângă alta grinzi de stejar de mărimea unui copac. Lucrările au fost efectuate de o societate italiană din Milano, după un proiect similar cu cel al gării din orașul elveţian Fribourg. Atunci au fost construite etajul superior și cele două pavilioane laterale.

Construirea clădirii a fost terminată în 1898, dar copertina peronului principal și alte instalaţii auxiliare au fost finalizate abia în 1902.

Nu puteam încheia epopeea “Burdujeniului”, fără să amintim de “Muza de la Burdujeni” scrisă de Costache Negruzzi în 1851. O nouă fereastră, o nouă poveste…

Luisa Maria Țuculeanu

Foto: svnews.ro

Citește și: Muzeul Universității

One thought on “Burdujeni, povestea unei gări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *