Apendicita acută la copii

Apendicita acută la copii

Autor: Dr. Adnana Dina JARAMANI TOMA, medic specialist Chirurgie Pediatrică, Arcadia

Apendicita acută reprezintă cea mai frecventă urgență chirurgicală la copii (mai ales în intervalul 8 – 15 ani). Apendicita se caracterizează prin iritația, inflamația și infecția apendicelui cecal (un „tub” ce este atașat intestinului, în partea dreaptă).

Cine sau ce determină apariția apendicitei acute?

Apendicita acută apare când apendicele este obstruat, adică are loc închiderea comunicării acestuia cu intestinul, iar interiorul lui se umple cu ceva ce îi determină umflarea – mucus, materii fecale sau paraziți – sau din cauza unui proces inflamator intestinal.

Altă cauză poate fi diseminarea sanguină în timpul infecțiilor de tract respirator superior sau localizate în altă parte în organism.

Ce semen și simptome există?

Simptomele pot apărea treptat sau brusc și includ:

  • dureri abdominale – debut în jurul buricului și apoi localizare în dreapta jos;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • grețuri și vărsături; 
  • febra poate lipsi sau este moderată;
  • diaree sau constipație.
Cum se stabilește diagnosticul?   

Diagnosticul pozitiv se pune:

  • clinic – pe baza simptomatologiei și a examenului fizic;
  • paraclinic – pe baza analizelor de laborator și a ecografiei abdominale;
  • radiografia toraco-abdominală poate fi utilă;
  • în cazuri excepționale – tomografia computerizată sau RMN.
Complicațiile apendicitei

Complicaţiile apendicitei se instalează precoce la copii, iar evoluţia bolii este rapidă. Perforaţia apendiculară cu peritonită localizată (abcesul apendicular) sau peritonita generalizată (în care infecţia se răspândeşte în toată cavitatea abdominală) sunt posibile complicații ale apendicitei.

Care sunt metodele de tratament?

Nu există un tratament conservator (medicamentos) al apendicitei acute, singura soluție fiind intervenția chirurgicală (clasică sau laparoscopică).

De reținut!
  1. Apendicita acutăeste o urgență chirurgicală ce trebuie depistată cât mai repede și tratată corespunzător, pentru evitarea complicațiilor severe.
  2. În cazul copiilor, diagnosticul este dificil atât prin problemele de comunicare și localizare a durerii, cât și prin simptomatologia care poate fi atipică.
  3. Diagnosticul apendicitei acute la copil trebuie pus cât mai rapid de la debutul simptomatologiei, altfel apar complicaţiile.      
  4. Singurul tratamentul curativ al apendicitei acute este intervenția chirurgicală.
  5. Simptomele din apendicită sunt asemănătoare cu cele prezente în alte afecțiuni. Din acest motiv, pentru un diagnostic exact și un tratament corect, este necesară consultația de specialitate.
  6. Dacă cel mic se plânge de dureri abdominale, trebuie examinat de chirurgul pediatru pentru excluderea apendicitei acute și prevenirea complicațiilor.

www.arcadiamedical.ro

Citeşte şi: Hipospadiasul la copii

2 thoughts on “Apendicita acută la copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *