Ansamblul istoric Curtea domnească din Hârlău

Ansamblul istoric Curtea domnească din Hârlău

Autor: Pr. Dumitru Tincu, Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” – Hârlău

Ansamblul istoric Curtea domnească din Hârlău este unul dintre locurile istorice ale Moldovei cu o însemnătate deosebită pentru devenirea românească. Este un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu multe bogăţii naturale (apă, păduri, lacuri, terenuri agricole și viticole) și urme de dăinuire spirituală ortodoxă.

Așezarea «Hârlău» (germ. «Crolow») este datată documentar la «1 mai 1384», așa cum rezultă din primul document păstrat al Moldovei medievale, emis de voievodul Petru I la rugămintea mameisale Mușata-Margareta, prin care se acorda venitul vămii din Siret mănăstirii „Sf. Ioan” de acolo. Orașul Hârlăul se află între puţinele orașe ale Moldovei cu nume dublu și cu existenţă anterioară secolului al XIV-lea, fiind trecut în Istoria României (vol. IV, ediţia Academiei Române, 2001) alături de Baia, după Chilia și Cetatea Albă.

S-a numit și «Bachlovia» («Civitas Bachloviae»), de la râul Bahlui (în legătură cu blahi/boloh,sau poate teren mlăștinos), la izvoarele căruia a fost edificat, pe locul unui vechi cnezat/voievodat. Cuvântul «civitas» indică un scaun de horiepiscop.

În Evul Mediu prin Hârlău trecea și drumul moldovenesc care străbătea Europa din nord, prin Lwow, Siret, Suceava, Hârlău, Cotnari, Tg. Frumos și mai departe spre Iași și Cetatea Albă, sau prin Roman, Bacău… și prin Ţara Românească, spre sudul Dunării, până la Constantinopol.

Ansamblul istoric Curtea domnească, compus astăzi din biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” (1492) și Ruinele Palatului domnesc,se situează în nucleul urban medieval, pe promontoriul (într-o buclă a) râului Bahlui; în fapt un loc bine apărat de un mal abrupt și un lac (la sud, est și vest), respectiv de o mlaștină (la nord) greu de străbătut. Accesul se făcea în fortificație printr-un loc întărit.

Curtea domnească. Din păcate, ansamblul medieval nu mai păstrează multe elemente arhitecturale care-i ofereau adevărata măreţie: biserica domnească, palatele domnești și anexele sale, zidurile împrejmuitoare cu turnurile de apărare și turnul principal al bisericii.

În anii ’80 ai secolului al XX-lea Direcţia Monumentelor Istorice București a început restaurarea caselor domnești, definitivând – până la desfiinţarea acelei instituții – doar demisolul Palatului lui Ștefan cel Mare, unde parohia a primitbinecuvântarea amenajării Muzeului parohialîn anul 2004.

Alăturat Palatului ștefanian, spre sud, mai sunt păstrate Ruinele curţii-cetate, leagănul neamului «Mușatinilor», începând de la Costea/Ștefan și Mușata-Margareta.Refăcută în mai multe rânduri (în 1486 de Ștefan cel Mare; în 1530 de Petru Rareș; în 1624 de Radu Mihnea), curtea avea în Evul Mediu două rânduri de ziduri – identificate în anii 2014-2016 prin săpături ocazionale în afara curții actuale – care împrejmuiau un perimetru de peste 5 ha.(!).

Din Curtea domnească au fost conduse, temporar, destinele Moldovei de domni din secolul al XIV-lea: Petru I, Ștefan I, Roman I și Iuga „cel Olog”; din secolul al XV-lea: de Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare; din secolul al XVI-lea de: Bogdan III, Ștefan cel Tânăr, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu, ori din secolul al XVII-lea: de Radu Mihnea (cel care a mutat capitala Moldovei de la Iași la Hârlău) și Miron Barnovschi. Curtea domnească a fost vizitată de soli și diplomaţi, regi (din Polonia și Ungaria – 1499), călători (ex. Marco Bandini – 1646), negustori, clerici etc.

Sau asediată de oștiri: maghiare (sec. XIV), polone (1686, 1691- Jan Sobieski), otomane (1616 – epilogul Movileștilor), căzăcești și tătare (1650), rusești (1944) ș.a. Odată cu mutarea definitivă a capitalei Moldovei la Iași de Miron Barnovschi, importanţa curţii a decăzut, fiind abandonată, apoi distrusă la porunca sultanului Imperiului Otoman (probabil de Constantin Cantemir). Și locuitorii și-au însușit din piatra curţii-cetate pentru propriile lor locuinţe. Așa se explică și găsirea pisaniei Curţii domnești în secolul al XIX-lea în temelia unei case.

Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe”. Este componenta curţii-cetate care se păstrează în cele mai bunecondiţii. A fost construită în anul decoperirii continentului american de europeni: 1492. În ordineaconstruirii, biserica de astăzi este a treia biserică; fapt constatat de specialiști prin săpăturile arheologice din anii 2001-2002. Prima biserică, în stil romanic (aprox. sec. XIII?), a fost probabil distrusă de invazia mongolă, iar cea de a doua datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea.

Biserica îl are ocrotitor pe Sf. M. Mc. Gheorghe-Purtătorul de Biruinţă. Din cele peste 40 de biserici ale lui Ștefan cel Mare, doar biserica din Baia și cea a Mănăstirii Voroneţ mai au hramul acestui Ocrotitor al Moldovei, de aici și însemnătatea hramului pentru ctitor. La Voroneţ ctitorul a rezidit în anul 1488 mănăstirea arsă, la sfatul Cuviosului Daniil Sihastru, din familia lui Bârlă din Hârlău. Motivul reconstruirii bisericii la Hârlău pare să fi fost un cutremur care a afectat biserica „a II-a” (cu 4 m mai lungă decât a III-a), din care ctitorul a folosit piatra și unele elemente de decoraţie.

Timpul zidirii: «aprilie – 28 octombrie 1492». Biserica ștefaniană a fost prima din Moldova pictată în exterior – așa cum pot fi admirate astăzi bisericile Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa -,de zugravul Gheorghe din Trikala (Grecia), ante 1530, din porunca lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare și al Mariei Rareșoaia din Hârlău. Zugravul(+1530) a fost înmormântat lângă ctitoria din Hârlău.

Între anii 1897-1904 biserica a fost „restaurată”, de arh. francez Lecomte de Nöuy, cel care i-a îndepărtat pictura exterioară și a placat-o cu piatră. Multe din discurile ceramice de astăzi care o împodobesc sunt originale. Interiorul bisericii este compus din: pronaos, naos și altar. Până în anul 1791, pronaosul era despărţit de pronaos de un zid prevăzut cu un portal sculptat în piatră. Tot atunci a fost refăcut iconostasul (catapeteasma) din lemn de tei. Icoanele împărătești sunt mult mai vechi. „Arhitectul” bisericii cunoștea bine semnificaţia numerelor: 24 m lungime, 24 m înălţime (cruce perfectă; cifra «24» trimițând la cele 24 vămi cerești), 8 m lăţime (cifra «8» semnifică veșnicia), cu 12 m la abside (cifra «12» – 12 apostoli, sub turla Pantocratorului).

Din anul 2001 se cunoaște că biserica a fost necropolă domnească, cu cel puţin 16 morminte ale unor persoane ctitori/familia ctitorilor (o persoană purta hrisoclavus!). Pictura interioară, din anii 1492-1499, este opera zugravului Gheorghe din Trikala. Iconografia este bizantină (în altar: Liturghia arhierească, ierarhi; în naos: registrele Pătimirilor lui Iisus, sfinţi militari și împăraţi; în pronaos: viaţa Sf. M. Mc. Gheorghe, sinoadele ecumenice, cuvioși, sfinți melozi …).

Biserica „a fost martora” proclamării și încoronării unor domni ai Moldovei (Petru Rareș, Alexandru Cornea (?), Alexandru Lăpușneanu), ori a evenimentelor princiare (nunţi, botezuri, înmormântări), căzând pradă și jafurilor, focului, lăcomiei umane și războaielor. Pe pereții interiori sunt păstrate semnele vitregiei vremurilor: graffiti slavone, latine, armenești, românești… ca «o pânză de paianjen», amintind de persoane: Jan Sobieski, Petru I – ţarul Moscovei, Udriște Năsturel, clerici, ș.a.

 În Evul Mediu biserica a fost, în trei rânduri, și mănăstire. Între anii 1961-1994 regimul vremii a închis-o cultului. În prezent parohia desfășoară un program de restaurarea întregului ansamblu istoric, imobil și mobil.

www. sfgheorgheharlau.mmb.ro

Citeşte şi: Arta întâlnirii prin și în destin

One thought on “Ansamblul istoric Curtea domnească din Hârlău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *